Noii restricţii în Germania. Numărul infractorilor străini expulzați va crește
Ministrul justiției german Heiko Maas a anunțat miercuri că un număr sporit de infractori străini vor fi expulzați din Germania după ce vor intra în vigoare noile restricții impuse după agresiunile sexuale asupra unor femei, înregistrate în noaptea de Anul Nou în mai multe orașe germane, relatează Agerpres.
Heiko Maas și ministrul de interne german Thomas de Maiziere au prezentat marți planul de accelerare a procesului de expulzare a cetățenilor străini care comit agresiuni fizice și sexuale, care opun rezistență poliției sau produc pagube materiale, fapte pentru care în prezent legea germană prevede alte pedepse decât expulzarea din țară.
''Vor fi cu siguranță mai multe ordine de deportare ca urmare a amendamentelor la lege întrucât vor reduce condițiile pentru deportare'', a declarat Maas, pentru postul de televiziune public german ARD.
Totuși, autoritățile germane nu vor expulza oameni care vin din țări unde au loc războaie sau unde ei ar risca să fie condamnați la moarte sau torturați.
Planul trebuie să primească sprijinul întregului guvern german înainte de elaborarea unui proiect de lege ce va fi supus votului în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal de la Berlin.
Peste 600 de femei au depus plângeri după ce au fost ținta agresiunilor (mergând de la cele sexuale la tâlhării) în noaptea de Anul Nou la Koln și în alte orașe germane. Poliția germană a precizat că ancheta se concentrează pe imigranții ilegali proveniți din Africa de Nord, dar și pe solicitanții de azil.
Atacurile sexuale și tâlhăriile comise în noaptea de Anul Nou în unele orașe germane au fost legate parțial de solicitanții de azil, complicând și mai mult dezbaterea națională referitoare la politica în domeniul imigrației pe care Berlinul trebuie să o adopte.
Agresiuni similare au mai avut loc în noaptea de 31 decembrie 2015 spre 1 ianuarie 2016 la Zurich, Helsinki și în orașul suedez Kalmar, printre presupușii autori aflându-se imigranți proveniți din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.