Noii vechi miniştri au depus jurământul la Preşedinţie
Cei patru miniştri şi un vicepremier, propuşi în funcţie în această dimineaţă de către premierul Chicu au depus jurământele în cadrul unei ceremonii oficiale la Preşedinţie.
Olga Cebotari, viceprim-ministru pentru Reintegrare; Anatol Usatîi, Ministrul Economiei și Infrastructurii; Aurel Ciocoi, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene; Victor Gaiciuc, Ministrul Apărării și Lilia Pogolşa, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, au jurat credință țării în faţa lui Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Ion Chicu.
Premierul Ion Chicu le-a urat succes şi s-a arătat convins că noii miniştri vor face faţă cu brio la provăcările funcţiei.
Aflat în plină campanie electorală, preşedintele Igor Dodon a declarat că graba cu care au fost aprobate candidaturile celor cinci e legată de perioada prin care trece ţara.
"Mi-am întrerupt pentru o zi campania electorală pentru depunerea jurământului noilor miniștri. Nu puteam lăsa instituțiile să funcționeze cu conducători deja demisionați. Mesajul meu către echipa guvernamentală este unul de încredere. Ei sunt pregătiți și vor face tot posibilul pentru a face acestor provocări, dar pe de altă parte trebuie să continuăm și proiectele importante", a declarat Igor Dodon.
Citește și: Premierul Chicu a cerut revocarea miniștrilor delegați de PDM
Amintim că, Partidul Socialiştilor a hotărât să-şi asume integral responsabilitatea pentru guvernare. Asta după ce, Partidul Democrat a decis sâmbătă să-şi retragă reprezentanţii din Guvern după învestirea noului preşedinte, pentru a nu lăsa un vid în instituțiile conduse de PDM.