Noile reguli de control de la frontiera moldo-română, SUSPENDATE. Cui aparţine decizia
După o zi de nervi şi cozi kilometrice, în vămile româneşti este din nou linişte. Noile reguli de control,care-i obligau pe cei care traversau frontiera să declare toate bunurile pe care le au în bagaje, au fost suspendate. Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii Servicilui Vamal din Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Vamal, măsurile speciale de control vamal, introduse ieri, au fost suspendate. Decizia afost luată vineri seara, în urma unei convorbiri telefonice dintre şeful vămii moldoveneşti, Tudor Baliţchi, şi omologul său român, Claudiu Ardeleanu. Măsuri speciale de control al bagajelor prevdeau că cei care traversau frontiera trebuiau să anunţe, în scris, dacă au ţigări, băuturi alcoolice, carburanţi, flori, ulei de floarea soarelui, zahăr, făină, fructe şi legume.
Fără achitarea taxelor vamale, aceste produse puteau fi introduse pe teritoriul României în cantităţi limitate şi doar o dată la şapte zile. În cazul nerespectării regulilor, marfa urma să fie considerată de import, destinată comercializării.
Vineri, în toate vămile de la frontiera cu Moldova a fost haos. Circulaţia prin ele a fost blocată timp de ore în şir, iar mulţi moldoveni au făcut cale întoarsă.
- Tensiuni tot mai mari între Kiev şi Moscova. Sute de camioane stau blocate în punctele vamale Lugansk şi Doneţk (VIDEO)
- Captură de proporţii la frontiera moldo-română. Ţigări în valoare de 800.000 de lei au fost depistate într-un camion
- A ascuns de ochii vameşilor 45 de cutii. IATĂ ce a încercat să introducă în ţară un moldovean