Noile tarife pentru gazele naturale vor fi anunţate la sfârşitul săptămânii viitoare
Noile tarife ale gazelor naturale vor fi anunţate la sfârşitul săptămânii viitoare. Până atunci, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică va mai discuta cu furnizorul de gaze "Moldova Gaz", pentru a stabili nivelul scumpirii.
La audierea de la ANRE, "Moldova Gaz" a invocat creşterea preţului de import al gazelor din Rusia, începând cu 1 ianuarie 2011. Dar insistă pentru o scumpire având în vedere şi situaţia reţelei de conducte, numărul consumatorilor, cursul valutar şi inflaţie.
La rândul lor, oficialii ANRE au explicat de ce nu s-au grăbit să aprobe cererea Moldovagaz.
Compania „Moldovagaz” a solicitat ANRE încă din 31 decembrie 2010 majorarea cu aproape 13 la sută a tarifului pentru o mie de metri cubi de gaze. Mai exact, cere o creştere cu 538 de lei peste actualul tarif. Şi cum este previzibil un trend de scumpire a petrolului, şi în cazul gazelor se va întâmpla la fel pe parcursul anului.
FĂRĂ ARME ÎN PARLAMENT |