Nokia a lansat un nou telefon. Cum arată şi cât este de accesibil pentru utilizatori (VIDEO)
HMD Global, compania care deţine drepturile asupra brandului Nokia, anunţă lansarea smartphone-ului entry-level Nokia 2.
Nokia 2 este diferenţiat de producătorul finlandez prin autonomia peste medie pe care o oferă. Cu ajutorul unei baterii de 4.100 mAh, HMD Global promite că smartphone-ul poate fi folosit timp de două zile înainte de a fi necesară o reîncărcare, scrie Digi24.ro.
Ca şi celelalte smartphone-uri din noua etapă a brandului Nokia, noul produs se laudă cu faptul că oferă o versiune nemodificată de Android, care nu este îngreunată de tot felul de servicii şi aplicaţii mai mult sau mai puţin inutile pe care producătorii le includ de regulă.
Smartphone-ul cu Android 7.1 are un ecran HD de 5 inch în spatele căruia se ascunde cea mai puţin performantă platformă Qualcomm, Snapdragon 212.
Lista dotărilor tehnice mai include o cameră foto de 8 MP ce poate filma HD cu 30 de cadre pe secundă, 1 GB memorie RAM şi 8 GB spaţiu intern de stocare ce poate fi extins cu ajutorul unui card de memorie de până la 128 GB.
Nokia 2 va fi disponibil la un preţ global mediu de 99 de euro.
- Le pasă de viaţa pietonilor! Oraşul în care locuitorii sunt amendaţi dacă își consultă telefonul în timp ce traversează strada
- ULUITOR! Şi-a depistat cancerul cu un telefon mobil. Cum i-a răuşit unui chirurg un asemenea lucru
- Un bărbat de 26 de ani, reţinut pentru jaf. Ce infracțiune a comis (VIDEO)