Nokia Lumia Icon, un smartphone de invidiat cu WP8
Nokia Lumia Icon este cel mai nou smartphone intrat în portofoliul operatorului Verizon. Integrat aproape integral într-o carcasă metalică pentru a ieşi în evidenţă, noul terminal cu Windows Phone 8 (WP8) are o configuraţie de invidiat, dar, cel puţin momentan, poate fi achiziţionat doar cu abonament de la operatorul american Verizon, scrie playtech.ro.
Are 164,42 grame şi 13,69 x 7,1 x 0,99 centimetri. Este realizat folosind o combinaţie de aluminu şi butoane ceramice, pentru un plus de fineţe. Partea din faţă este dominată de un display Full HD OLED protejat cu Gorilla Glass generaţia a treia cu o densitate de pixeli de 441ppi şi o diagonală de 5 inci. Configuraţia hardware este asigurată de o combinaţie dintre un procesor Snapdragon 800 quad core tactat la 2,2 GHz, un GPU Adreno 330, 2GB RAM şi 32GB de memorie internă extensibili prin intermediul celor 7GB oferiţi de Microsoft în format SkyDrive. Bateria este de 2420 mAh.
Magia acestui model, ca în cazul multor altor smartphone-uri high-end construite sub brandul Lumia, vine sub forma camerei de 20 megapixeli cu tehnologie PureView şi lentile Carl Zeiss. Are patru microfoane de înaltă definiţie (lossless) ideale pentru capturarea sunetului foarte clar cât şi algoritmi avansaţi de reducere a zgomotului de imagine.
Este preinstalat cu cea mai nouă versiune de Windows Phone 8, dar vine şi cu câteva aplicaţii care s-ar putea să motiveze posibilii clienţi. Este vorba de Instagram, Vine, Mint, Nokia Mix Radio, Redbox Instant, Beats Music, Waze, Here Drive şi Here Maps.
Pe GSM Arena figurează ca fiind identic cu Lumia 929, motiv pentru care s-ar putea să apară şi pe meleaguri mioritice, chiar dacă nu va avea titulatura de icoană.