Nopţi albe în nordul ţării. Nouă şoferi, printre care şi un primar, au urcat beți la volan
Fiecare al cincilea șofer oprit, noaptea trecută, de poliţişti a comis abateri de la regulile de circulație. Nouă din peste 200 de conducători auto au urcat beți la volan, iar printre aceștia s-a aflat şi un primar. 15 echipaje de patrulare au participat la operaţiunea "Nopţi albe", care s-a desfășurat în raioanele Edineț, Drochia, Soroca, Florești și municipiul Bălți.
Un bărbat care este angajat în calitate de şofer Ia Spitalul Raional Florești, în momentul în care a fost tras pe dreapta, era cu maşina de serviciu. Testul a arătat că şoferul a consumat alcool în cantităţi mari.
Administraţia spitalului din Floreşti susţine că bărbatul riscă acum să fie concediat. Iar potrivit poliției, acesta s-ar putea alege și cu o amendă de peste 25 de mii de lei, dar și privarea dreptului de a conduce pe un termen de până la cinci ani.
"Au fost depistați și conducători auto care conduceau automobilul fără permis de conducere. De asemenea, conducătorii auto care conduceau automobile care nu erau supuse testării tehnice", a declarat Eugen Munteanu, comandant de companie, Regimentul de Patrulare Nord.
Printre şoferi nedisciplinaţi s-a aflat și primarul satului Vădeni din raionul Soroca. Leonid Buga, membru al Partidului Liberal-Democrat din Moldova a ignorat cerințele polițiștilor de patrulare de a stopa automobilul, iar după câteva minute de urmărire ca în filme, el a fost reținut în preajma casei sale.
"- Vă aflați la gospodăria mea personală, la care porțile sunt închise la momentul de față. Dvs. îmi încălcați drepturile mele personale. M-ați scos pe mine din gospodărie. - De ce nu ați stopat? - Eu nu m-am stopat că nimeni nu m-a oprit", a spus Leonid Buga.
Alcooltestul a arătat că primarul liberal-democrat conducea maşina în stare de ebrietate.
În acest weekend, Oleg Fedico, un fost candidat la funcţia de deputat al formaţiunii "Partidul Nostru" al lui Renato Usatîi, s-a dat și el în spectacol în faţa poliţiştilor, după ce a fost prins beat la volan. Testul la alcoolemie a arătat că acesta a depășit de șase ori norma admisibilă.