Nordul Italiei a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe Richter
Nordul Italiei a fost zguduit azi-dimineaţă de un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe Richter. Seismul a provocat panică în rândul locuitorilor din mai multe oraşe, dar nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în provincia Reggio Emilia, la peste 33 de kilometri adâncime, potrivit datelor Institutului Naţional de Geofizică din Italia. Seismul a fost resimţit în mai multe oraşe din nordul Italiei, inclusiv în Torino, Milano, Parma şi Florenţa.
În unele localităţi, şcolile au fost evacuate. Noaptea trecută, şi în provincia Verona s-a produs un cutremur de 4,2 pe Richter, care a fost urmat de o replică de 2,9 pe Richter. Deşi seismele nu au avut o magnitudine foarte mare, acestea au fost resimţite, pentru că epicentrul a fost localizat la o adâncime mică.