Notar rămas fără licenţă pentru că a comis încălcări grave
Încă un notar sancţionat! Este vorba despre Teodor Profire, care îşi exercită activitatea în raionul Nisporeni şi a fost pedepsit pentru încălcări grave comise în activitatea sa. Un ordin în acest sens a fost semnat, astăzi, de ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Potrivit dispoziţiilor, Teodor Profire a rămas fără licență pentru activitate notarială. În noiembrie 2011, notarul public a refuzat nejustificat și contrar legislației să elibereze un certificat de moștenitor pe numele unui minor. De asemenea, acesta a încălcat procedura înregistrării actelor ce reies din dosarul succesoral.
De asemenea, el a mai comis erori similare, fiind sancționat în 2009 cu suspendarea activității notariale pe un termen de două luni. Cu toate acestea, notarul a încercat să-i inducă în eroare pe membrii Colegiului, declarând că este prima dată când comite o asemenea greșeală.
Arhiva activității notariale va fi preluată și păstrată în gestiune de notarul public Alexandr Șișcanu, în termen de o lună. Totodată, Teodor Profire va preda spre lichidare sigiliul și va prezenta Ministerului Justiției dovada ce confirmă distrugerea acestuia, în termen de 15 zile.
Publika.md aminteşte că, luna trecută alţi doi notari au fost sancţionaţi pentru comiterea a mai multor încălcări în activitatea lor.