Nou bilanţ al exploziei de la Beirut: Cel puţin 20 de persoane au murit, iar altele 200 au fost rănite
Teroare împotriva teroriştilor. Organizaţia Hezbollah a fost ţinta unui atac din partea unei grupări islamice necunoscute până acum. Cel puţin 20 persoane au murit, iar 200 au fost rănite după ce o explozie puternică s-a produs într-o suburbie din sudul capitalei libaneze Beirut.
Deflagraţia a avut loc în apropiere de o clădire folosită de militanţii grupării Hezbollah.
Potrivit martorilor, suflul exploziei a avariat alte cinci clădiri, iar zeci de maşini au fost distruse. Nori groşi de fum puteau fi văzuţi din alte zone ale oraşului. Ulterior, atacul a fost revendicat de o grupare islamistă sunită necunoscută până acum. Într-un mesaj video postat pe internat, câţiva militanţi înarmaţi ameninţă Hezbollah cu noi atentate.
Incidentul vine la mai bine de o lună după ce într-o explozie cu o maşină-capcană au fost răniţi 53 de oameni, în aceeaşi regiune. Zona este cunoscută ca fiind cartierul general al grupării şiite Hezbollah, care luptă în Siria de partea preşedintelui Bashar al-Assad.