Nou pericol de explozie la Fukushima
Nou pericol de explozie la centrală nucleară de la Fukushima. Compania TEPCO, cea care operează centrala, intenţionează să introducă azot în reactorul 1, pentru a evita o explozie cauzată de acumularea de hidrogen.
Anterior, TEPCO a anunţat că a reuşit să oprească scurgerile de apă puternic radioactivă în Oceanul Pacific. Timp de câteva zile, inginerii au luptat să blocheze o fisură la reactorul 2, prin care trecea apa contaminată. Uniunea Europeană a interzis importurile de produse alimentare din Japonia, din cauza pericolului de contaminare cu substanţe radioactive.
Scurgerea de apă contaminată la reactorul 2 a fost oprită prin injectarea unui amestec de lichid de sticlă şi a unui agent de întărire. Nivelul iodului radioactiv în apa care ajungea în Oceanul Pacific era de peste 7,5 milioane de ori mai mare decât limita normală. Scurgerea a început sâmbătă printr-o fisură de aproximativ 30 de centimetri.
Reactoarele centralei nucleare de la Fukushima au fost avariate după cutremurul din 11 martie.
Externe