Nouă angajate a unei filiale BEM, pe banca acuzaţilor. Au prejudiciat instituţia cu SUTE DE MII de lei
Procuratura raionului Dubăsari a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a nouă foste angajate ale filialei din satul Coşniţa, raionul Dubăsari a Băncii de Economii (BEM). Acestea sunt acuzate de confecţionarea, deţinerea şi folosirea documentelor oficale false, escrocherii şi delapidări ale averii străine, săvîrşite în proporţii deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, în intervalul anilor 2009 – 2011, şefa depozitului de valori, de comun cu şefa serviciului operaţiuni bancare, contabila – şefă şi 6 controlori-casieri, folosind situaţia de serviciu, au însuşit în mod ilicit 1,65 milioane lei din depozitul de valori al filialei, dar şi din conturile deponenţilor bancii indicate.
Astfel, pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală, învinuitelor fiindu-le incriminate în total 94 de capete de acuzare.
În cadrul procesului penal inculpatele au restituit în bugetul băncii circa 650.000 de lei. Respectiva cauză penală a fost expediată pentru examinare în Judecătoria Dubăsari.
Dacă vor fi recunoscute vinovate, inculpatele riscă până la 15 ani de închisoare.