Nouă angajaţi ONU, morţi într-un atentat cu bombă în Somalia
(UPDATE 10:50) Militanți islamiști somalezi al-shebab au revendicat atentatul, potrivit Agerpres.
(10:45) Circa nouă angajați ai ONU în Somalia au murit în această dimineață într-o explozie a unui microbuz, în localitatea Garowe, capitala regiunii autonome somaleze Puntland, informează AFP și Reuters, citate de Agerpres.
"Credem că bomba era instalată pe microbuz și a fost detonată în apropierea birourilor ONU", a declarat Abdulahi Mohamed, un responsabil al poliției din Puntland citat de AFP, în contextul în care inițial se credea că explozia a fost provocată de o mașină capcană la intrarea taberei ONU.
"Baza ONU nu a fost afectată și nu a fost o mașină-capcană", a precizat responsabilul citat. Potrivit AFP, numărul morților este de șase, printre care un străin.
"Am confirmat moartea a șase angajați ai ONU, între care un străin", a mai spus el.
Alte surse de securitate citate de AFP susțin că este posibil ca explozia să fi fost provocată de detonarea unei bombe artizanale instalate pe carosabil la trecerea autovehiculului ONU.
Pe de altă parte, Reuters scrie că numărul morților este de nouă, în atac pierzându-și viața șapte somalezi și doi kenyeni.
Mohamed Abdi, un polițist prezent la fața locului, susține că autoritățile suspectează un atac al militanților al-shebab.
"O explozie a lovit autobuzul care transporta angajați ai ONU la biroul organizației. Cel puțin nouă oameni au murit", a afirmat el pentru Reuters.
În ultimii ani militanții al-shebab au comis mai multe atacuri asupra unor oficiali ONU în Somalia, cel mai frecvent în capitala Mogadiscio, unde ONU ajută guvernul sprijinit de Occident să reconstruiască țara după peste 20 de ani de război civil, notează Reuters.