Noua armă ucigașă a Rusiei trimite unde de șoc în lume. Ce poate să facă (FOTO)
Rusia a încheiat cu succes cinci zboruri de testare a celei mai noi arme hipersonice, capabilă să distrugă un portavion dintr-un singur impact, potrivit unui nou raport publicat de Daily Mail.
Zircon zboară cu o viteză între 3.800 mph şi 4.600 mph - de cinci până la şase ori viteza sunetului - şi duce Rusia cu o jumătate de deceniu înaintea Statelor Unite, se precizează în raport.
Zircon este mai rapid decât orice sistem antirachetă, inclusiv cele care se aşteaptă să apară în următoarele două decenii.
"În Rusia, testarea armelor se află deja în curs de desfăşurare. Se aşteaptă ca acesta să fie adăugată în arsenalul Rusiei între 2018 şi 2020", a declarat analistul militar rus Vladimir Tuchkov. Experţii avertizează că proiectilele "de neoprit" ar putea declanşa dezastre pentru portavioanele HMS Queen Elizabeth şi HMS Prince of Wales, în valoare de 6,2 miliarde de dolari.
SUA cheltuie anual aproape 600 miliarde de dolari pe bugetul de apărare şi se mândreşte cu cea mai puternică armată din lume. Cu toate acestea, cele 19 portavioane nu ar fi capabile să oprească aceste arme, potrivit raportului.
Forţele de apărare anti-rachetă sunt echipate pentru a doborî proiectile cu până la 2.300 de mph, ceea ce înseamnă că ar fi fără nicio putere asupra Zircon, scrie realitatea.net.
"Rezultatele pe care americanii le-au atins în 2013 au fost atinse, chiar depăşite de către Uniunea Sovietică cu mult timp în urmă", a mai declarat Tuchkov.
Zircon utilizează tehnologia Scramjet, ce amestecă combustibil cu aer, sistem ce îi permite să atingă viteze hipersone. Asta înseamnă că proiectilul poate călători la viteze uimitoare - 155 de mile în 2,5 minute, mai rapid decât un glonţ al lunetistului.