"Noua conducere de la Floreşti ar putea şterge imaginea lui Timofti în societate"
Venirea în funcţia de vicepreşedinte al raionului Floreşti a lui Alexei Postolachi, care este cumnatul preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, este o greşeală politică şi o eroare a Partidului Democrat. Acest lucru ar putea şterge din imaginea bună pe care o are în societate preşedintele ţării noastre. Declaraţiile au fost făcute de către invitaţii Ediţiei Speciale, de la Publika TV.
"Cred că este greşeala politică a unui partid. Problema este că domnul preşedinte, Nicolae Timofti, se bucură de o mare simpatie în societate. Lumea este sătulă de criză. Dumnealui are alura unui om venit din popor. Şi astăzi s-a comis o eroare, ne-am pomenit că o rudă apropiată lui, accede într-o funcţie publică. Era mult prea devreme şi cred că asta este şi greşeala. Este periculos pentru imaginea dânsului ca acestă situaţie să se întâmple acum", a precizat jurnalistul Ion Terguţă.
Copreşedintele Partidului Popular Socialist, Victor Stepaniuc, este de părerea că "se pune la bătaie" onoarea preşedintelui: " Partidele noastre, consilierii locali sunt bine organizaţi de la centru, până ce nu s-a ştiut bine care este coraportul de forţe, nu s-a făcut un pas înainte. Şi asta s-a făcut intenţionat. Se face o răsturnare, de care s-a ştiut că va şti toată lumea".
De altă părere este preşedintele Centrului de Monitorizare a Autorităţilor, Ion Dron. "Acest caz ne identifică pe noi moldovenii. Dacă nu era ales preşedintele, cred că nu era ales nici vicepreşedintele raionului Făleşti. AIE a dat un semnal foarte bun, cu aşi din mânecă, poţi să te menţii la putere cum vrei. Au demonstrat că princiipile nu sunt atât de importante. Sunt importante interesele. Se încep regrupările de forţe pentru viitoarele alegeri. Clar că este o demisie ilegală", a conchis Dron.
Amintim că Alexei Postolachi a fost ales, astăzi, noul vicepreşedinte al raionului Floreşti. Acesta este cumnatul preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, însă menţionză că şeful statului nu are nicio legătură cu numirea sa în această funcţie.
- Filat, Lupu şi Ghimpu au bătut palma. Candidatul AIE la funcţia de preşedinte este Nicolae Timofti
- PCRM are o nouă ţintă de atac: Îl acuză pe Timofti că vrea să-şi pună cumnatul vicepreşedinte de raion
- Vicepreşedintele raionului Floreşti Alexei Postolachi recunoaşte că este cumnatul lui Nicolae Timofti