Noua fiţă în Occident: Discoteca silenţioasă VIDEO
Tinerii unui oraş din sudul Franţei au testatun nou tip de distracţie, discoteca silenţioasă. Are DJ, numai că boxele sunt înlocuite de căşti. Fiecare participant a primit o pereche în care a putut asculta pe lângă lista propusă de DJ şi muzică clasică. Astfel că, deşi era organizată în aer liber, discoteca nu a deranjat pe nimeni.
Celor care privesc de pe margine li s-ar părea că văd mai mult un spectacol de dans contemporan decât un club în aer liber. Şi asta pentru că lipseşte muzica. Sau mai bine spus nu se aude muzica. Ritmul nu mai ţâşneşte din boxe, ci din căştile pe care le poartă fiecare dansator, astfel că cei din exterior nu sunt incomodaţi în niciun fel de decibelii peste măsură.
"Mi se pare o iniţiativă foarte bună. O idee originală care naşte o ambianţă plăcută. Este simpatic să vezi cum oamenii se mişcă pe ritmuri total diferite", a spus unul dintre tineri.
Conceptul discotecii silenţioase a fost importat din Marea Britanie şi este testat în mai multe oraşe din Franţa pe tot parcursul verii.