Noua guvernare din Kîrgîzstan vrea un președinte cu drepturi limitate
Noua guvernare a Kîrgîzstanului a prezentat un plan de reforme pentru restaurarea democraţiei. Decizia executivului interimar vine pe fondul revoltelor de pe 7 aprilie, în urma cărora, preşedintele Kurmanbek Bakiev, a părăsit ţara şi ulterior a demisionat.
Premierul interimar, Omurbek Tekebayev, a declarat că noul guvern vrea să organizeze alegeri parlamentare şi prezidenţiale democrate până la sfârşitul lui septembrie. Tekebayev a menţionat că din comisia electorală centrală vor face păarte mai mulţi oficiali europeni, pentru a asigura un proces electoral transparent.
Premierul a anunţat că va fi formată o republică parlamentară, iar drepturile preşedintelui vor fi limitate. El a mai adăugat că va fi organizat un referendum referitor la noile legi constituţionale şi că noua putere va colabora cu mai multe organizaţii non-guvernamentale.
Liderul opoziţiei kîrgîze a declarat că va ocupa funcţia de ministru de externe până la următoarele alegeri. În acelaşi timp, cetăţenii Bishkekului îi consideră vinovaţi pe membri guvernului pentru moartea a opt oameni în timpul revoltelor din 7 aprilie.