Noua hartă a Universului: Au fost descoperite 300.000 de noi galaxii
Folosind radioastronomia pentru a analiza un „segment" de cer din emisfera nordică, cercetătorii au descoperit aproximativ 300.000 de noi surse de lumină despre care s-a crezut că sunt galaxii îndepărtate.
Radioastronomia le permite cercetătorilor să detecteze radiaţia produsă în momentul unei interacţiuni uriaşe între două obiecte cosmice.
Pentru a detecta urme de vechi radiaţii produse în momentul în care s-au unit galaxii, cercetătorii au folosit telescopul LOFAR (Low Frequency Array) din Olanda. Anterior nedetectate, aceste urme se pot întinde pe milioane de ani lumină.
Prin descoperirea noilor surse de lumină, cercetătorii au reuşit să înţeleagă mai bine şi comportamentul unuia dintre cele mai enigmatice fenomene spaţiale, găurile negre. Mai precis, noile observaţii le vor permite astronomilor să compare găurile negre de-a lungul timpului, pentru a descoperi modul în care s-au format şi s-au dezvoltat.
Anterior, telescopul spaţial Hubble a transmis imagini care i-au determinat pe specialişti să creadă că există peste 100 de miliarde de galaxii în Univers, însă multe sunt prea vechi şi prea îndepărtate pentru a fi observate cu ajutorul tehnicilor tradiţionale.
Harta creată cu ajutorul observaţiilor realizate prin intermediul telescopului LOFAR, publicată parţial, marţi, în Astronomy & Astrophysics, conţine date echivalente pentru conţinutul a zece milioane de DVD-uri, dar nu reprezintă decât 2% din cer, spun specialiştii.
Telescopul LOFAR este alcătuit dintr-o reţea de antene radio instalate în şapte ţări europene, echivalentul unei antene parabolice cu un diametru de 1.300 de kilometri.
Cercetătorii vor să obţină imagini de înaltă rezoluţie pentru întregul cer din emisfera nordică, care vor dezvălui aproximativ 15 milioane de surse radio noi.
Potrivit specialiştilor, cele mai vechi obiecte din Univers au în jur de 11-12 miliarde de ani lumină, astfel că aceştia speră că vor detecta mult mai multe astfel de corpuri.