Nouă intervenții ale Echipelor Mobile, în 72 de ore, soldate cu rețineri de mărfuri de peste 220 mii lei (GALERIE FOTO)
În șase dintre cazuri, subiecții documentărilor sunt proprietari ai punctelor comerciale din orașele Șoldănești, Bălți și Râșcani, unde inspectorii Echipelor Mobile au depistat loturi de mărfuri comercializate în lipsa actelor de însoțire și care, conform informațiilor deținute, au fost introduse ilegal în țară, prin eludarea controlului vamal.
Printre loturile reținute se numără articole vestimentare și de încălțăminte, telefoane mobile, tehnică audio și accesorii pentru instalații sanitare.
Controalele dispuse în cadrul respectivelor unități comerciale fac parte din șirul de acțiuni destinate combaterii traficului ilicit de mărfuri, astfel încât să fie atrase la răspundere nu doar persoanele culpabile de introducerea ilegală în țară a acestor bunuri, dar și beneficiarii finali.
Celelalte trei cazuri au fost consemnate în urma stopării regulamentare a unităților de transport, despre care erau deținute date că sunt implicate în trafic ilicit cu bunuri. În salonul acestora, inspectorii Echipelor Mobile au depistat preponderent haine și încălțăminte, dar și seturi de textile pentru casă.
Totodată, este de menționat că, majoritatea articolelor vestimentare și de încălțăminte reținute aveau marcajele unor branduri renumite, fiind astfel susceptibile de a aduce atingere mai multor drepturi de proprietate intelectuală.
Loturile au fost indisponibilizate până la finalizarea tuturor cercetărilor de rigoare.
- O mașină izolată termic cu 15.400 țigarete de contrabandă a fost descoperită la vamă
- Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că nu avea categoria de permis pentru mașina pe care o conducea
- Serviciul Vamal, venituri de milioane de lei timp de o săptămână. Ce încasări au fost înregistrate la bugetul de stat