Noua mutație a coronavirusului ar putea fi prezentă deja în afara Marii Britanii
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) nu a exclus, duminică, posibilitatea ca noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 semnalată în Marea Britanie să circule deja în afara acestei ţări, în timp ce tot mai multe state membre ale UE decid suspendarea legăturilor aeriene cu teritoriul britanic, ultimele anunţate fiind Germania şi Bulgaria, relatează AFP.
Noua tulpină de coronavirus este mai contagioasă, nu însă şi mai mortală, conform experţilor. Potrivit consilierului ştiinţific al guvernului britanic, Patrick Vallance, ea a apărut la jumătatea lunii septembrie la Londra sau în comitatul Kent, iar în prezent tinde să devină forma "dominantă" în Marea Britanie şi a provocat o creştere puternică a spitalizărilor în decembrie, astfel că la Londra şi într-o parte a Angliei a fost instituit nivelul maxim de restricţii antiepidemice, transmite Agerpres.
Potrivit ECDC şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), mai multe cazuri de infectare cu noua tulpină au fost deja confirmate în afara Marii Britanii, respectiv nouă cazuri în Danemarca şi câte unul în Olanda şi Australia.
"Majoritatea ţărilor UE efectuează o secvenţiere a virusului într-o proporţie mult mai redusă decât Regatul Unit (al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), aşadar o circulaţie în afara Regatului Unit nu poate fi exclusă", avertizează ECDC într-o primă evaluare a riscurilor.
"Persoanele care au o legătură epidemiologică cu cazuri purtătoare ale noii variante sau care au călătorit în sectoare infectate trebuie identificate imediat", subliniază agenţia europeană, care cere autorităţilor statelor membre ale UE ''să testeze, să izoleze şi să identifice contacţii".