Noua regină a fotbalului european, câştigătoarea trofeului Ligii Campionilor, va fi stabilită astăzi
Noua regină a fotbalului european, câştigătoarea trofeului Ligii Campionilor, va fi stabilită astăzi. Tottenham Hotspur şi FC Liverpool își vor disputa trofeul în finala de la Madrid. Gruparea londoneză s-a calificat în premieră în marea finală, în timp ce "cormoranii" vor juca pentru a noua oară cu trofeul celei mai importante competiţii inter-cluburi din Europa pe masă.
Mai mult, Liverpool are în palmares 5 Cupe ale Campionilor, iar finala de azi va fi a patra din ultimii 15 ani. Deşi palmaresul este diferit, cele două cluburi au în prezent loturi, ce valorează câte un miliard de euro fiecare.
Conform site-urilor de specialitate cei mai bine cotaţi fotbalişti din ambele tabere sunt Mohamed Salah şi Harry Kane, golgheterii din acest sezon ai celor două cluburi. Ambii valorează câte 150 de milioane de euro. Deasemeni, Tottenham şi Liverpool au pe băncile tehnice și antrenori cu palmares diferit.
Cel al "cormoranilor", neamţul Jurgen Klopp, a câştigat 5 trofee de-a lungul carierei şi de 3 ori şi-a calificat echipele în finalele Ligii Campionilor.
De partea cealaltă, argentinianul Mauricio Pochettino, nu are în palmares niciun trofeu. Calificarea în finala Ligii Campionilor cu Tottenham Hotspur este cea mai mare performanţă din cariera sa.
Meciul Tottenham Hotspur – FC Liverpool va avea loc pe Estadio Metropolitano din Madrid şi va fi a doua finală engleză din ultimii 11 ani. Partida se va disputa în această seară cu începere de la ora 22:00.
- Atmosferă incendiară în Capitală. Sute de microbiști au luat cu asalt pub-urile pentru a urmări Finala Europa League
- Fotbal: UEFA continuă discuţiile legate de viitorul Ligii Campionilor
- DJOKER SE PREGĂTEŞTE DE LIGĂ. Primele două clasate se vor califica în faza play-off
- MECIURI PE MUCHIE DE CUŢIT. Petrocub-Hânceşti a dispus cu 1-0 de Codru Lozova