Noua Zeelandă marchează 100 de zile de când nu s-au mai înregistrat noi cazuri de COVID-19
Noua Zeelandă marchează duminică 100 de zile de când nu s-au mai înregistrat noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. La nivelul țării au fost înregistrate, în total, 1.569 de cazuri de infectare şi doar 22 de decese, informează The Guardian.
Noua Zeelandă pare că a câștigat bătălia împotriva coronavirusului. Azi, se împlinesc 100 de zile de când nu au mai fost înregistrate noi cazuri de coronavirus. Noua Zeelandă mai are doar 23 de cazuri active.
În cele trei luni în care nu s-au înregistrat cazuri noi, economia ţării a avut o evoluţie foarte bună.
“100 de zile este o perioadă semnificativă, dar nu înseamnă că riscurile sunt reduse.Trebuie ţinut minte că nu cred că mai există o altă ţară care a avut COVID şi a fost în situaţia noastră şi l-a ţinut departe de graniţe. Este un mesaj că e un lucru foarte greu de manageriat şi trebuie să fim vigilenţi”, a declarat Jacinda Ardern, prim-ministrul Noii Zeelande, potrivit The Guardian.
Noua Zeelandă a reușit să țină situația sub control pentru că oamenii au respectat cu stricteţe regulile de carantinare şi de distanţare socială. De asemenea, deși industria turismului a fost grav afectată, ei au refuzat să deschidă graniţele, spre deosebire de celelalte ţări.
“Am văzut în străinătate cât de repede virusul poate să reapară și să se răspândească în locuri unde acesta a fost controlat anterior și trebuie să fim pregătiți să ștampilăm rapid cazurile viitoare din Noua Zeelandă”, a spus directorul general al Sănătății, dr. Ashley Bloomfield.
Pentru cei mai mulţi locuitori ai ţării din Pacificul de Sud, viaţa a revenit deja la normal. Ei au participat la meciuri de rugby şi s-au putut întâlni cu prietenii în baruri şi restaurante, fără să se mai teamă de o posibilă infectare cu coronavirus.
Ţara a înregistrat 1.569 de cazuri de infectare şi doar 22 de decese de la începutul pandemiei şi până în prezent. La polul opus se află Statele Unite ale Americii, unde sâmbătă a fost înregistrat un nou record la numărul de cazuri: 5 milioane de persoane sunt infectate, iar peste 160.000 au murit, scrie libertatea.ro.