Noua Zeelandă suspendă ''bula'' cu Australia după resurgenţa coronavirusului la vecinul său
sursa foto: publika.md
Noua Zeelandă a suspendat vineri "bula de călătorie" pe care o deschisese recent cu Australia, a anunţat guvernul de la Wellington, după o resurgenţă a pandemiei de COVID-19 la marele său vecin, notează agerpres.
"În conformitate cu protocoalele noastre referitoare la bule, călătoriile între Noua Zeelandă şi Australia de Vest au fost suspendate, în aşteptarea unui nou aviz din partea guvernului", a indicat guvernul din neozeelandez într-un comunicat dat publicităţii pe site-ul său.
Decizia a fost luată după ce autorităţile din Australia de Vest au anunţat că impun trei zile de restricţii sanitare în regiunile Perth şi Peel urmând să înceapă vineri la miezul nopţii, din cauza unui călător care a fost testat pozitiv la coronavirus.
Noile restricţii au fost hotărâte "în urma unui caz pozitiv la o persoană aflată în carantină la hotel şi activă în comunitate", au indicat autorităţile statului Australia de Vest pe site-ul lor.
Potrivit presei locale, un bărbat în vârstă de 50 de ani care luase un zbor Perth-Melbourne miercuri a fost testat pozitiv în cursul zilei de vineri.
El a intrat în carantină la un hotel, aşa cum prevede legea, dar a fost la restaurant, la universitate, la doctor şi la un prieten înainte de a pleca.
"A fost la Perth aproape cinci zile şi trebuie considerat infectat", a declarat premierul Australiei de Vest, Mark McGowan, într-o conferinţă de presă.
La 18 aprilie, Noua Zeelandă şi Australia au decis să permită călătoria între cele două ţări fără carantină obligatorie.