Noul an şcolar va începe cu un deficit de peste 1.000 de profesori
Noul an şcolar va începe cu 1.000 de profesori lipsă în instituţiile de învăţământ. Ministerul Educaţiei spune că deficitul este cu 30 la sută mai mare decât la începutul anului trecut de studii. Şi asta în condiţiile în care, în 2013, de pe băncile universităţilor au ieşit peste 2.000 de tineri specialişti.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în prezent, peste 60% din corpul didactic al instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general are o vechime în muncă de peste 18 ani. Un pedagog din cinci a ajuns vârsta de pensionare.
Totodată, datele Ministerului Educaţiei relevă că în Moldova, anual sunt pregătiţi mai mulţi pedagogi decât este nevoie. De exemplu, în anii de studii 2011-2012, cererea de cadre didactice era de 1005 profesori, în timp ce colegiile şi universităţilor pedagogice au fost absolvite de peste 3000 de tineri specialişti.
Astfel, pierderile suportate de stat sunt semnificative, având în vedere că pentru instruirea unui student sunt cheltuiţi aproximativ 15.000 de lei anual.
- Ministerul Educaţiei nu are un regulament în privinţa securităţii în timpul excursiilor şcolare
- Emoţii pe final de an şcolar: Peste 28 de mii de elevi şi-au luat rămas bun de la liceu
- Deficit de cadre didactice. Instituţiile de învăţământ au nevoie cel mai mult de educatori şi profesori de matematică