Noul BMW M6 ar putea avea 600 Cai Putere
BMW ar putea lansa noile M6 Cabrio şi Coupe pe parcursul anului viitor. Modelul ar putea ascunde nici mai mult, nici mai puţin de 600 Cai Putere, informează auto.ro.
Versiunea BMW M6 Cabrio va debuta în luna iunie 2012, în timp ce pentru coupe va trebui să mai asteptăm încă trei luni, prezentarea oficială urmând să aibă loc în septembrie, anul viitor.
Pe langă cele două variante, bavarezii pregătesc un M6 cu patru uşi, cunoscut şi sub numele de M6 Gran Coupe. Acesta va fi introdus pe piaţă abia în martie 2013 şi va concura în segmentul coupe-urilor cu patru uşi, cu rivali precum Audi A7 şi Mercedes-Benz CLS.
Sportiva va fi pusă în mişcare de un propulsor V8 de 4,4 litri turbo, care ar putea dezvolta aproximativ 600 Cai Putere, cu 40 în plus faţă de recentul BMW M5. Unitatea va fi cuplată la o transmisie cu dublu-ambreiaj M şi şase rapoarte. Data fiind puterea motorului, sprintul de la 0 la 100 km/h ar putea fi realizat în mai putin de 4,5 secunde.
Noul M6 2013 se va remarca printr-un aspecte frontal agresiv, cu prize de aer verticale, şi un posterior dominat de un difuzor şi un sistem de evacuare format din cele patru ţevi tipice.