Noul director al Teatrului "Eugene Ionesco" ar putea deveni Petru Vutcarău
Regizorul Petru Vutcarău ar putea deveni noul director al Teatrului "Eugene Ionesco". Asta se va întâmpla în cazul în care nu va fi desemnată conducerea teatrului, după organizarea unui nou concurs. Despre acest lucru a anunţat ministrul Culturii, Boris Focşa.
Totodată, Focşa a menţionat că a refuzat să-l numească în funcţia de director al instituţiei pe dramaturgul Val Butnaru, deoarece concursul s-a desfăşurat cu încălcări.
"Este o chestie ce ţine de administrare. A fost constituită o comisie, care urma să examineze toate dosarele concurenţilor. Apoi urma să se treacă la a doua etapă a acestui concurs. La prima etapă dosarele nu au fost complete, dar s-a trecut la a doua etapă. Concursul s-a desfăşurat cu mai multe încălcări ale regulamentului. Potrivit actului juridic, rezultatul trebuie să fie anulat şi să fie anunţat un nou concurs", a declarat ministrul Culturii, Boris Focşa.
Publika.md menţionează că funcţia de director al Teatrului "Eugene Ionesco" a rămas vacantă după ce fostul şef, Andrei Locoman, a depus cerere de eliberare. În prezent, interimatul este asigurat de către Petru Vutcarău.