Noul împărat al Japoniei promite că va reprezenta un simbol al statului şi al oamenilor
Noul împărat al Japoniei, Naruhito, a declarat miercuri că îşi va respecta responsabilitatea în calitate de „simbol al statului şi al unităţii oamenilor din Japonia", la o zi după ce tatăl său a abdicat, relatează site-ul agenţiei Dpa, citat de Mediafax.
În primul său discurs de la urcarea sa pe tronul Crizantemei, împăratul de 59 de ani a declarat că "se va comporta potrivit constituţie şi îşi va îndeplini responsabilităţile ca simbol al statului şi al unităţii oamenilor din Japonia, în timp ce se va gândi la toţi oamenii care îi susţin".
Împărăteasa Masako, membrii familiei imperiale, premierul Shinzo Abe şi cabinetul de miniştrii au fost de asemenea prezenţi la eveniment.
Naruhito a devenit oficial al 126-lea împărat al Japoniei la miezul nopţii.
Împăratul Akihito al Japoniei şi-a declarat marţi în mod oficial abdicarea, în cadrul unei ceremonii în Tokyo, şi a ţinut ultimul discurs public în calitate de suveran al tronului Crizantemei.
Data abdicării împăratului Akihito, o premieră în ultimii 200 de ani în Japonia, a fost stabilită de guvern, familia imperială neavând un cuvânt de spus în acest sens, scrie descopera.ro
Politica Japoniei se bazează pe un sistem multipartinic, parlamentar şi reprezentativ al unei monarhii constituţionale. Puterea executivă este deţinută de guvern, iar Constituţia japoneză din 1947 i-a limitat rolul împăratului la cel de "simbol al statului şi al unităţii poporului japonez".