Noul ministru de Externe al Regatului Unit a făcut campanie anti-Brexit
Jeremy Hunt este noul ministru de Externe al Regatului Unit. Premierul Theresa May l-a numit, luni, ca succesor al lui Boris Johnson, la câteva ore după demisia acestuia. Hunt, care este și deputat din partea Partidului Conservator, a fost ministrul Sănătății din 2012, relatează Reuters, potrivit ziare.com.
Matt Hancock, ministrul Culturii, a fost ales să fie succesorul lui Hunt în funcţia de ministru al Sănătății, în timp ce Jeremy Wright, procuror general, a devenit noul ministru al Culturii.
Hunt este considerat apropiat de Theresa May și în campania dinaintea referendumului din 2016 pentru Brexit a fost împotriva retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană.
În octombrie anul trecut, el a declarat însă postului de radio LBC că și-a schimbat părerea, în parte din cauza comportamentului UE la negocieri, pe care l-a apreciat drept "arogant".
Johnson, unul din cei mai vocali susținători ai Brexit-ului, a avertizat luni, după demisie, că Regatul Unit ar putea ajunge un fel de colonie a Uniunii Europene, din cauză că Guvernul de la Londra și-a anunțat preferința pentru o relație comercială strânsă cu blocul comunitar.
Boris Johnson a demisionat la numai o zi după David Davis, ministrul pentru Brexit.
Obligată la remanieri, Theresa May se confruntă cu o criză guvernamentală după decizia privind legăturile economice cu UE după retragerea Regatului Unit.
ROMÂNIA - UE