Noul nume al companiei Facebook ridiculizat în Israel
Schimbarea denumirii companiei Facebook a generat un val de critici și ironii peste tot în lume, iar în Israel oamenii au avut un motiv în plus să ridiculizeze noul nume ales de Mark Zuckerberg. Și asta pentru că, în ebraică, ”Meta” și ”mort” se pronunță cam la fel, relatează BBC, citează hotnews.ro.
Glumele postate pe twitter au fost însoțite de hashtag-ul #FacebookDead. Unul dintre utilizatorii platformei rivale chiar i-a mulțumit lui Zuckerberg: ”Mulțumim pentru că toți vorbitorii de ebraică au avut un motiv bun să râdă”.
Anunțată cu mult zgomot pentru a atenua efectele unei crize de imagine, schimbarea numelui companiei Facebook cu noul ”Meta” a fost primită cu scepticism și comentarii ironice, multe făcând trimitere la rolul nefast jucat de platforma socială în evenimente precum atacul asupra Capitoliului și la eșecul combaterii fenomenului fake news.
Compania sub umbrela căreia funcționează Facebook, Instagram sau Whatsapp se va numi ”Meta” fără ca platformele sociale respective să sufere vreo modificare a denumirii.
Schimbarea vine în contextul noului scandal generat de scurgerea de informații ”Facebook Papers”- mai multe documente care atestă faptul că Mark Zuckerberg și compania sa au pus profitul mai presus de orice efort de a combate dezinformarea și incitarea la ură. Acuzațiile au fost făcute de o fostă angajată a companiei Francis Haugen, devenită acum avertizor de integritate.