Noul Opel Adam, în vânzare, din ianuarie 2013 FOTO
Opel a prezentat primele detalii şi fotografii oficiale cu modelul urban Adam, ce va fi lansat la Salonul Auto de la Paris şi va ajunge pe piaţă în ianuarie anul viitor, scrie wall-street.ro.
Noul model va putea fi personalizat nelimitat. Adam va dispune de noul sistem infotainment care integrează smartphone-ul posesorului în autovehicul (Android si Apple iOS), permiţând utilizarea în habitaclu a aplicaţiilor bazate pe internet.
Adam are o lungime de 3,7 metri (1,72 metri lăţime, fără oglinzi) şi poate transporta patru persoane.
Opel Adam va fi disponibil pentru început cu trei motoare pe benzină (1,2 litri 70 cp, 1,4 litri 87 cp si 1,4 litri 100 cp) combinate cu o transmisie manuală cu cinci trepte de viteză. Toate sistemele de propulsie sunt disponibile cu pachetul ecoFLEX, inclusiv sistemul Start/Stop ce permite reducerea consumului de carburant.
Suspensia MacPherson a fost montată pe puntea faţă, fiind prevăzută cu un sub-cadru. Puntea spate a modelului Adam prezintă un arbore compus cu o bară de torsiune. Jantele pot avea dimensiuni între 15 şi 18 inch, iar autovehiculele echipate cu jante de 17 sau 18 inch sunt disponibile standard cu un sasiu Sport, cu un răspuns mai prompt din partea sistemului de direcţie.
Sistemul de servodirecţie (EPS) din dotarea modelului Adam include un mod (CITY) special pentru oraş. Un nivel ridicat de siguranţă pasivă este asigurat de structura ultra-rigidă a celulei pentru pasageri, fabricată în mare parte din oţel de înaltă rezistenţă.