Noul preşedinte al clubului de fotbal Dacia este Zinaida Jioară
În Moldova a apărut oficial o femeie preşedinte! Este vorba despre noul conducător al clubului de fotbal Dacia - Zinaida Jioară. Fostul manager comercial al echipei are ca obiectiv să câştige şi în acest sezon titlul de campion şi spune că nu se teme de fostul său patron, Adlan Şişhanov, care are aceleaşi obiective cu Zimbru.
Zinaida Jioară este noul preşedinte al clubului de fotbal Dacia şi a devenit astfel prima doamnă care ocupă oficial acest post în Moldova. Noul conducător al echipei are ca scop primordial câştigarea în acest sezon a unui nou titlul de campioană.
"Aş vrea totuşi pe lângă acest obiectiv ca vara viitoare să avem o evoluţie mult mai bună în Liga Campionilor", a declarat Zinaida Jioară.
Aceleaşi obiective au fost stabilite şi la Zimbru de fostul patron al Daciei, Adlan Şişhanov. Zinaida Jioară spune că nu-şi face griji pe seama faptului că va avea de luptat contra fostului său şef.
"Ei să-mi fie frică. Să-i fie frică domunului Şişhanov poate de mine. Dacă serios, nu mă aşezam în acest fotoliu, dacă aveam vreo frică", a spus preşedinta Daciei.
Zinaida Jioară şi-a început cariera în fotbalul moldovenesc la clubul Zimbru, în calitate de ofiţer de presă, iar în ultima perioadă a activat ca manager comercial la Dacia. Jioară a acupat postul de preşedinte al Daciei în locul lui Rustam Polonkoev, care şi-a dat demisia.