Noul preşedinte al Tunisiei, Kais Saied, a depus jurământul
Noul preşedinte al Republicii Tunisiene, Kais Saied, a depus jurământul, miercuri, în faţa deputaţilor din Parlament şi celor mai înalţi demnitari ai statului, scrie agerpres.ro.
Saied i-a succedat preşedintelui interimar Mohamed Ennaceur, numit pentru 90 de zile în fruntea statului tunisian după decesul, în iulie, a primului preşedinte al Tunisiei ales democratic prin sufragiu universal, Beji Caid Essebsi.
"După euforia victoriei, de acum încep lucrurile serioase pentru noul locatar al Palatului Prezidenţial din Carthage, care duce speranţele tuturor tunisienilor şi a numeroşilor alegători ce au votat în masă în favoarea lui", notează în editorialul său Le Quotidien.
Aproape necunoscut până de curând pe scena politică, Kais Saied, 61 de ani, a fost ales noul preşedinte al Tunisiei cu 72,71% din voturi, devansându-l cu mult pe controversatul om de afaceri Nabil Karoui.
Născut în 22 februarie 1958, într-o familie originară din Beni Khiar pe costa de est, Saied a crescut în Rades, cartier al clasei de mijloc din sudul capitalei Tunis. El şi-a făcut toate studiile în învăţământul public tunisian, devenind ulterior profesor de drept.
Victoria lui Saied a constituit o grea lovitură pentru elita politică aflată la guvernare, acuzată că a eşuat în a îmbunătăţi standardul de viaţă al tunisienilor şi în a pune capăt corupţiei, după ce revoluţia din 2011 a introdus democraţia în această ţară din nordul Africii.