Noul procuror general, Corneliu Gurin, s-a întâlnit cu membrii delegaţiei EUBAM
Noul procuror general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, s-a întâlnit cu membrii delegaţiei Misiunii de Asistenţă la Frontieră a Uniunii Europene pentru Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM). Delegaţia a fost condusă de şeful-adjunct al Misiunii, Slawomir Pichor.
Oficialii europeni i-au adresat noului procuror general un mesaj de felicitare din partea Misiunii în legătură cu recenta numire în funcţie şi i-au urat succes în activitate.
La rândul său, Corneliu Gurin le-a mulţumit oaspeţilor pentru vizită şi i-a asigurat că va contribui la o comunicare bilaterală eficientă.
"Apreciem suportul constant şi asistenţa oferită de Misiunea EUBAM organelor de ocrotire a normelor de drept din Republică, o asistenţă nu doar tehnică, ci şi de capital uman, fapt pentru care ne exprimăm recunoştinţa. Suntem deschişi pentru cooperare şi vă asigur de tot suportul necesar atât din partea mea personal, cât şi a instituţiei pe care o reprezint", a menţionat procurorul general, Corneliu Gurin.
În cadrul convorbirilor a mai fost evidenţiat subiectul privind cooperarea internaţională în procesul de investigare a cazurilor de criminalitate organizată transfrontalieră şi perspectivele de cooperare în cadrul Planului de acţiuni 2013 – 2015.
Publika.md aminteşte că Corneliu Gurin a fost ales pe 18 aprilie în funcţia de procuror general al Republicii Moldova. Pentru candidatura lui Gurin au votat 51 de deputaţi din partea PLDM, PD şi câţiva deputaţi neafiliaţi.
- Alegerea lui Gurin în funcţia de procuror general, o surpriză pentru toţi. "El are sprijinul partenerilor de dezvoltare"
- Provocare pentru noul procuror general. "Ar putea fi judecat sau se va pune cruce pe această persoană"
- Corneliu Gurin, aşteptat de colegi la Procuratura Generală. Unii îi urează succes, alţii nici nu-l cunosc
- Ministrul român al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, salută desemnarea noului procuror general al Republicii Moldova
- Noul procuror general a fost prezentat colectivului. Gurin: Procuratura trebuie să ajungă o instituţie de elită