Noul punct de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoie a fost dat în exploatare (FOTOREPORT)
Noul punct de trecere a frontierei de la Palanca, edificat cu sprijin european, a fost inaugurat astăzi, după ample lucrări de reparaţie. Acesta va fi administrat în comun pe teritoriul Republicii Moldova de autoritățile de la Chișinău și de cele de la Kiev. La ceremonie au participat premierul Pavel Filip și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.
"Permiteţi demararea controlului comun în noul punct de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe. Permitem."
Postul vamal include, pe ambele sensuri, şase coridoare separate pentru automobile, transport de pasageri, camioane, pietoni şi biciclişti. Controlul este efectuat în comun de către vameşi şi poliţişti de frontieră moldoveni şi ucraineni.
"Procedura nu durează mai mult de 10 minute, în dependenţă de câte persoane sunt în autoturismul sau autocarul. Un minut pentru un pasager de înregistrat", a spus Alexandru Ţara, poliţist de frontieră.
"-Frumos totul.
- În cât timp aţi trecut?
- Un minut."
"Normal, am trecut în două minute ne-au verificat şi aşteptăm actele."
"Foarte frumos şi foarte bine, o să fie mai comod şi timp o să economisim, ne pare foarte bine."
Până acum, anual, prin postul Palanca treceau în jur de 600 de mii de unități de transport. După inaugurarea punctului comun de control numărul acestora s-ar putea dubla.
"Va fi un control comun al pașapoartelor, vor fi procedurile vamale comune, pentru binele cetățenilor care vor traversa frontiera. Acest punct de trecere va juca un rol important şi în combaterea contrabandei și a infracțiunilor transfrontaliere", a menționat Petro Poroșenko, președintele Ucrainei.
"Am reușit împreună să construim aici o infrastructură modernă, europeană și acest punct de trecere construit după standardele europene ne aduce și pe noi mai aproape de Europa", a declarat premierul Pavel Filip.
Acesta este al şaselea punct comun între Moldova şi Ucraina.
"Este un beneficiu pentru cetăţeni, se scurtează timpul de şedere în punctul de trecere, va fi odată prezentat paşaportul, un singur control al poliţistului de frontieră şi un singur control vamal", a spus Eugeniu Nichiforciuc, preşedintele grupului de prietenie Moldova-Ucraina.
Costul total al lucrărilor a fost de peste șase milioane de euro, bani oferiți de Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova. Proiectul a fost coordonat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
- Un nou RECORD DE ÎNCASĂRI la vamă. 613,2 milioane de lei obţinute în bugetul de stat doar într-o săptămână
- DEMITERI ÎN LANŢ! Trei inspectori vamali, demişi din funcţie. Ce ilegalităţi au comis aceştia (VIDEO)
- Pavel Filip: Punctul de trecere comun Palanca-Maiaki-Udobnoie vine în confortul cetățenilor care vor traversa frontiera