Noul regulament al Parlamentului va conţine un capitol ce ţine de ETICA DEPUTAŢILOR
Noul regulament al Parlamentului va conţine şi un capitol separat ce ţine de etica deputaţilor. Despre asta a anunţat preşedintele Parlamentului Andrian Candu în cadrul primei şedinţe a grupului de monitorizare şi implementare a Strategiei Anticorupţie pentru anii 2017-2020.
În raportul pe care l-a prezentat CNA se arată căLegislativul a sporit controlul asupra legilor adoptate şi a îmbunătăţit comunicarea cu societatea civilă.
Strategia adoptată în martie anul trecut descurajează implicarea în acte de corupţie şi protecţia victimelor acestui fenomen, prevede o transparenţă mai mare în activitatea instituţiilor publice, dar şi educarea societăţii şi a funcţionarilor.
Andrian Candu a mai spus că, în scurt timp, va fi selectată o companie, care se va ocupa de elaborarea unei platforme informaţionale a Parlamentului. Acolo vor fi publicate toate legile adoptate, amendamentele, dar şi recomandările societăţii civile.
- Mai multe produse autohtone pe rafturile magazinelor. Decizia luată de Parlament
- Europarlamentarul Maria Grapini l-a criticat pe Emmanuel Macron în plenul Parlamentului UE. Care este motivul
- Președintele Donald Trump va anunța marți decizia privind acordul nuclear cu Iran
- Când va fi stabilită DATA alegerilor parlamentare din toamnă