Noul Volkswagen CC - versiunea europeană vine luna viitoare
Volkswagen a publicat noi informaţii despre versiunea europeană a noului CC facelift. Modelul german a primit o faţă nouă şi beneficiază de pe urma celor mai noi sisteme VW.
După debutul mondial în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, în luna noiembrie a anului trecut, Volkswagen CC se pregăteşte şi de premiera europeană, fixată în cadrul Salonului de la Geneva. Până atunci însă, constructorul german publică o serie de noi imagini şi informaţii despre versiunea europeană a modelului coupe, oferit deja la test începând cu aceste zile.
Asemeni celorlalte modele din gamă, noul CC preia ADN-ul mărcii şi se aliniază la normele de design inaugurate de Golf. Klaus Bischoff, şeful de design VW, a redesenat complet aspectul frontal şi posterior pentru a oferi publicului un facelift în adevăratul sens al cuvântului.
Tehnologie nouă şi opţionale mai multe
Restilizarea a adus cu sine şi o serie de tehnologii noi, precum şi o listă de dotări mai bogată. Volkswagen CC se bucură de lumini bi-xenon, de proiectoare adaptive, lumini LED posterioare şi anterioare, praguri cu inserţii din aluminiu, volan multifuncţional, o cameră care detectează semnele de circulaţie şi un sistem care ajustează faza lungă în funcţie de ceilalţi participanţi la trafic (Dynamic Light Assist).
O premieră pe CC este şi sistemul Side Assist Plus cu Lane Assist, responsabil pentru supravegherea benzii de circulaţie şi a unghiului mort. Lista de opţionale este completată de climatizarea scaunelor şi de masajul acestora.
Şase motorizări: 3 dieseluri şi 3 "benzinare"
Volkswagen oferă noul CC alături de şase motorizări diesel şi benzină. Cei care preferă un coupe economic pot opta pentru versiunile 2.0 TDi de 140 şi 170 de cai putere, echipate cu sisteme start-stop şi de recuperare a energiei la frânare. Va exista însă în gamă şi o versiune Blue TDI, dezvoltată pe motorul de 140 de cai, capabilă să respecte normele de poluare Euro 6, menite să intre în vigoare în 2014.
Pentru fanii benzinarelor, Volkswagen pune la dispoziţie unităţi cu 160, 210 şi 300 de cai putere. Toate motoarele pot fi comandate împreună cu transmisia automată DSG, iar pe viitor, o parte dintre ele, cele cu resurse mai generoase, vor primi şi ajutorul tracţiunii integrale 4Motion.
Comenzile pentru noul Volkswagen CC vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie în Germania şi Luxemburg. Va urma apoi restul Europei şi la mijlocul anului pieţele din SUA, Rusia şi Asia.