Novak Djokovic a câştigat turneul ATP de la Roma
Embed:
Novak Djokovic a câştigat turneul ATP de la Roma! Sârbul l-a învins în marea finală pe rivalul său, spaniolul Rafael Nadal în trei seturi. Djokovic a câştigat cel de-al treilea trofeu din acest sezon.
Sârbul Novak Djokovic l-a întâlnit în finala de la Roma pe liderul mondial, Rafael Nadal. Spaniolul a început tare partida şi a reuşit să-şi adjudece primul set, însă Djokovic a revenit spectaculos în seturile următoare şi a învins cu scorul de 4-6 6-3 6-3 la capătul unei partide care a durat două ore şi 21 de minute.
Aceasta a fost a patra victorie consecutivă a lui Djokovic în faţa liderului clasamentului mondial, care s-a impus, în urmă cu o săpătmână, la turneul de la Madrid. Pentru Nadal este a opta finală jucată la Roma în întreaga carieră, el reuşind să câştige şapte dintre ele. De partea cealaltă, titlul din acest an este al treilea pentru Djokovic la Roma, după cele câştigate în 2008 şi 2011. Sârbul a câştigat cel de-al 19-lea turneu Masters din carieră.
Novak Djokovic a primit 1000 de puncte în clasamentul ATP şi un cec în valoare de 549 de mii de euro. După această finală, diferenţa din clasament dintre cei doi s-a redus la 650 de puncte.