Novak Djokovic a obţinut premiul Laureus pentru cel mai bun sportiv al anului
Liderul tenisului mondial, Novak Djokovic, a obţinut premiul Laureus pentru cel mai bun sportiv al anului. Sârbul a câştigat acest trofeu pentru a al doilea an consecutiv. La feminin, sportiva anului a fost desemnată tenismena din Statele Unite, Serena Williams.
Cei mai buni sportivi ai planetei și-au dat întâlnire în capitala Germaniei. În oraşul Berlin a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Laureus
Într-o ceremonie a cărei gazda a fost actorul american, Bill Murray, jucătorii de tenis Novak Djokovic și Serena Williams au luat trofeul Laureus, pentru "Cel mai bun sportiv", respectiv "Cea mai bună sportivă a anului 2016".
"Dedic acest premiu pentru doi oameni care m-au inspirat nu doar în această seară, dar şi pe parcursul carierii în mai multe moduri. Vreau să le mulţumesc pentru moştenirea lăsată, înţelepciunea lor şi binecuvântarea pe care mi-au acordat-o. Mă refer la Niki Lauda şi Johan Cruyff", a declarat tenismenul Novak Djokovic.
Djokovic a fost recompensat pentru performanţele obţinute din 2015, în care şi-a adjudecat 3 turnee de Mare Şlem - Australian Open, Wimbledon şi US Open.
De partea cealaltă, americanca Serena Williams a câştigat de asemenea 3 concursuri de Grand Slam. Liderul tenisului feminin s-a impus la Australian Open, Roland Garros şi Wimbledon.
Campioana mondială în 2015, naționala de rugby a Noii Zeelande a primit Premiul Laureus la secțiunea "Cea mai bună echipă a anului".
Fostul mare fotbalist și antrenor olandez, Johan Cruyff a primit, post-mortem, trofeul "Spirit de Sport".