Novak Djokovic, eliminat în sferturile turneului de tenis de la Madrid
Încă o surpriză de proporţii la turneul de tenis de la Madrid. După eliminarea lui Nadal din optimi, i-a venit rândul numărului unu mondial, Novak Djokovic. Sârbul a fost eliminat în sferturi de compatriotul său Janko Tipsarevic, care îl va întâlni în penultimul act al competiţiei pe elveţianul Roger Federer.
Novak Djokovic a fost învins de Janko Tipsarevic la capătul unei partide care a durat o oră şi 43 de minute. După un prim set disputat în tie-break, Tipsarevic l-a câştigat şi pe cel de-al doilea, cu 6-3. După această înfrângere, Novak Djokovic a urmat exemplul lui Rafael Nadal şi a ameninţat conducerea ATP că nu va mai participa la acest turneu, dacă nu se va renunţa la zgura albastră.
Tipsarevic va juca în semifinale cu elveţianul Roger Federer. Numărul trei mondial l-a învins în sferturi pe ibericul David Ferrer, în două seturi, cu scorul de 6-4 6-4.
În cealaltă semifinală se vor duela argentinianul Juan Martin Del Potro şi cehul Tomas Berdych. Primul a trecut în sferturi de Alexandr Dolgopolov, cu scorul de 6-3 6-4, iar Berdych s-a impus în faţa spaniolului Fernando Verdasco, cu 6-1 6-2.
Sport