Novak Djokovic s-a calificat în turul trei la Mastersul de la Shanghai
După ce câteva zile în urmă a câştigat Open-ul chinez, Novak Djokovic are toate şansele să mai cucerească un trofeu pe continentul asiatic. Sârbul, care şi-a început evoluţia la Mastersul de la Shanghai din turul doi, nu a avut mari probleme cu bulgarul Grigor Dimitrov şi s-a impus în două seturi cu 6-3, 6-4.
"Având în vedere că este primul meci aici, la Shanghai, iar condiţiile de aici diferă un pic faţă de cele de la Beijing, este o mare performanţă. Am avut un serviciu bun atunci când am nevoie pentru iar asta mă bucură şi sper să am o evoluţie bună în continuare", a menţionat tenismenul.
Într-o altă partidă, francezul Jo-Wilfried Tsonga şi-a asigurat şi el participarea în runda a treia a Mastersului de la Shanghai. Deşi a avut ceva emoţii în faţa lui Benoit Paire, acesta s-a impus în final în două seturi cu 7-6, 7-5.
Campionul Olimpic, Andy Murray îşi continuă şi el evoluţia la Shanghai. Britanicul a obţinut calificarea după abandonul germanului Florian Mayer.