Novak Djokovic vrea să-şi apere titlul cucerit în 2012 la Australian Open: Este primul obiectiv
Numărul unu în tenisul mondial, Novak Djokovic, este decis să-şi apere titlul la Australian Open. "Este primul obiectiv pentru 2013" - a declarat sârbul înainte de turneul promoţional de la Abu Dhabi. Djokovic i-a urat o revenire cât mai rapidă a spaniolului Rafael Nadal, accidentat de mai bine de jumătate de an.
"Mi-am programat deja ce voi face anul viitor, cum o fac de fiecare dată. Australian Open e primul obiectiv. Acolo trebuie să fiu în formă maximă", a spus Djokovic.
Cu astfel de gânduri se pregăteşte de noul sezon cel mai bun tenismen din lume, Novak Djokovic. Deşi în 2012 a profitat de lipsa lui Rafael Nadal, sârbul a recunoscut că abia aşteaptă revenirea spaniolului pe terenul de tenis.
"Îi doresc lui Rafael Nadal să-şi revină cât mai repede. A avut mult ghinion şi îl aşteaptă o revenire grea. Ne dorim cu toţii să fie pe teren la Australian Open, un turneu foarte important la început de an", a mai spus Djokovic.