Nu a alertat poliția, fiindcă i-a fost incomod. Declarațiile mamei care și-a pierdut fetița într-un centru comercial din Capitală (VIDEO)
Poliţiştii sectorului Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău au identificat mama biologică a minorei, depistată aseară singură într-un centru comercial, care s-a dovedit a fi în vârstă de 29 ani şi este domiciliată în Capitală.
Astfel, s-a constatat că femeia mai are la întreţinere trei copii minori, iar fetiţa de doar 2 ani s-ar fi rătăcit în timpul cumpărăturilor, fiindu-i observată lipsa abia la ieşirea din magazin.
Potrivit acesteia căutările le-ar fi iniţiat imediat, însă nu sa-r fi hotărît să alerteze Poliţia Capitalei din motiv că i-ar fi fost incomod de situaţia creată.
În acest context poliţiştii au acumulat toate probele necesare pe marginea acestui caz şi urmează să se expună, privind atragerea la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Totodată Poliţia Capitalei atenţionează şi solicită tuturor părinţilor, să manifeste responsabilitate maximă la educarea şi supravegherea persoanelor minore, iar în caz de necesitate să informeze imediat Serviciul specializat 902.
- PANICĂ şi DISPERARE! O fată de 15 ani a dispărut fără urmă
- Minora de 15 ani dispărută acum câteva zile A FOST GĂSITĂ! Unde se afla fata
- PANICĂ în Capitală! O fetiţă de şase ani A DISPĂRUT, după ce mama sa a lăsat-o să meargă singură la grădiniță
- CLIPE DE GROAZĂ pentru o femeie din Capitală. A fost atacată de un individ în timp ce venea de la muncă
- Copil de cinci ani, din Suceava, salvat MIRACULOS de CĂŢELUL său, care i-a ţinut de cald toată noaptea, în câmp
- Mama sa a decedat, iar tatăl îl caută cu disperare. Un băiat din Comrat A DISPĂRUT FĂRĂ VESTE