Nu ai poliţă medicală - plăteşti cu 20 de lei mai mult pentru consultaţia medicală
Din 2012, pentru a procura poliţe de asigurare medicală, moldovenii vor scoate din buzunar 2982 de lei, cu 211 lei mai mult decât în 2011. Cei care vor cumpăra poliţa în primele trei luni ale anului viitor, vor beneficia de o reducere de 50 la sută şi nu de 75, ca până acum.
Cu 300 de lei vor creşte şi indemnizaţiile acordate de stat la naşterea copiilor. Astfel, indemnizaţia unică la naşterea primului copil va fi 2.300 de lei, iar pentru fiecare copil următor - 2.600 de lei.
În acelaşi timp, moldovenii vor fi obligaţi să plătească mai mult pentru asigurările sociale. Cei care practică activităţi economice individuale vor plăti 4.704 lei contribuţii de asigurări sociale sau cu 300 de lei mai mult decât în acest an. Pentru agricultorii care-şi lucrează propriul pământ, aceste contribuţii sunt de 1.164 de lei pe an, faţă de 1.080 în 2011.
Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2012 va fi de aproape 9,8 miliarde de lei, cu peste 600 de milioane mai mult decât în acest an.
Bugetul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală pentru anul viitor este în creştere cu peste 286 de milioane de lei şi constituie aproape 4 miliarde de lei.