NU DAȚI VINA PE HAINE, expoziția care demonstrează că vestimentația unei femei nu provoacă bărbații (FOTOREPORT)
40 la sută din bărbaţii din Republica Moldova consideră că vestimentaţia unei femei îi provoacă pe violatori. Concluzia aparţine reprezentanţilor Centrului de Drept al Femeilor, care au făcut un studiu, în acest sens.
Pentru a contrazice acest mit, pe holul facultăţii de drept al Universităţii de Stat din Moldova a fost organizată o expoziţie cu hainele reconstituite ale nouă femei și fete din țara noastră, care au avut de suferit pe urma abuzului sexual.
Blugi, hanorace, rochii şi chiar pijamale. Astfel de haine au putut fi văzute astăzi, în cadrul expoziţiei de la Universitatea de Stat.
Evenimentul a fost organizat în holul Facultăţii de Drept cu scopul de a sensibiliza şi educa tânăra generaţie a viitorilor specialişti.
"Până la urmă nu este vina doar numai în haine, dar în caracterul, în mentalitatea celui care produce aceste fapte ilicite şi atentează asupra libertăţii, inviabilităţii persoanei."
"Am reuşit să citesc practic toate cazurile şi fiecare m-a marcat într-un mod special. În special pentru că sunt nişete femei care nu au beneficiat nici de un suport din partea societăţii şi au fost blamate pentru situaţia prin care au trecut."
Prin aceste mostre, inspirate din istoriile reale ale tinerelor care au fost supuse abuzului sexual, organizatorii au vrut să dezmintă mitul conform căruia, vestimentaţia indecentă ar atrage violatorii.
"Hainele sunt o replică a acelor haine în care erau îmbrăcate victimele abuzului sexual în ziua respectivă. Este important în primul rând ca viitorii specialişti să cunoască care sunt factorii şi motivele care sunt în spatele actelor de violenţă sexuală", a spus directorul executiv Centrul de Drept al Femeilor , Natalia Vîlcu.
" În Republica Moldova, violenţa este a 3-a cea mai frecventa cauză a traficului în rândul femeilor", a spus analistul în cadrul Fondului ONU pentru Populaţie în Republica, Eugenia Berzan.
În mai bine de jumătate din istoriile expuse, victime au fost adolescente cu vârstele cuprinse între 15 şi 17 ani.
"Nu contează vestimentaţia persoanei, nu contează machiajul persoanei, nu contează dacă a consumat sau nu alcool. Cee ce contează în toate aspectele ce ţin de viaţa personală şi dacă vorbi, de relaţiile sexuale este consemţământul liber exprimat", a spus Daniela Misail-Nichitin, directoarea programului pentru femei, ”La Strada".
Avocaţii spun că victimele violurilor rămân cu sechele pe toată viaţa.
"La un număr din ele, din aceste victime am fost avocat şi le-am reprezentat în cadrul instanţelor de judecată. Vreau să vă spun că victimelor le este foarte greu să meargă singure în faţă, să lupte cu agresorul", a spus Violeta Andriuță, avocat în cadrul centrului de drept a femeilor
În 2017, poliția a înregistrat 272 cazuri de viol și 264 cazuri de acțiuni violente cu un caracter sexual.