Nu doar LUXUL costă SCUMP. Cu cât se vinde cea mai URÂTĂ casă din Texas (FOTO)
Dacă ai crezut că numai luxul costă mult, o să te răzgândești după ce vezi această casă în care kitsch-ul predomină. Din anunțul postat online reieșea că proprietatea din Leisurewoods, Texas, are pereții văruiți de proprietari. Cu bucătărie, living, garaj separat, birou, piscină și terasă, casa pare interesantă. Mobilierul este negociabil, iar terenul are copaci maturi.
"Una dintre cele mai artistice case cu multe lucruri deosebite", se mai arată în anunțul notat de Bored Panda, citează eva.ro.
Din afară, casa nu arată rău. Dar când vezi ce-i înăuntru... În primul rând, te izbește rozul. E peste tot - roz pal pe tavan, pe pereți, pe mobilier și decorațiuni. Canapeaua plină de perne nu te invită să te așezi, fiindcă nu prea mai ai loc. Totul este foarte încărcat, niciun colț n-a mai rămas liber, pare că n-ai aer să respiri. Un "milion" de bibelouri, de vaze, pahare, statuete, tablouri, plante și flori puse una lângă alta alcătuiesc un amalgam obositor. Nu-ți dai seama dacă ai intrat din greșeală în casa unei nonagenare sau într-o consignație din anii '90.
Mobilierul din bucătărie este amețitor, la propriu: decorat cu infinite detalii desenate, creează un efect suprarealist.
Efectul de aglomerație este sufocant în acest spațiu - doar gresia de pe podea a scăpat nedecorată, iar cuptorul e aproape complet camuflat în acest decor.
În dormitor abia dacă ai loc să ajungi în patul larg. Dar pe cât de încăpător e, pe atât de plin de perne și pături este. Pereții încărcați cu tablouri par că te strâng din toate părțile și singura scăpare e să privești fix tavanul.
Baia a fost invadată de kitsch - zici că ai intrat într-o cabină de la circ! Cum Dumnezeu au putut încăpea atâtea lucruri acolo?
Tot interiorul acestei case texane pare vechi de un secol și îți transmite că nu-i locul tău aici.
Prețul pe care ei îl cer proprietarii este de 400.000 de dolari, însă până acum tot ce au obținut a fost un val de comentarii ironice.
"Mă doare capul doar când privesc", a scris cineva.
"Cred că aș avea anxietate dacă aș vizita casa asta", este un alt comentariu.
Un utilizator a adăugat o tușă de consolare pentru proprietarii casei, scriind: "Mie mi-a plăcut, de fapt. E atât de urâtă și de copleșitoare încât e mișto. Aș putea să trăiesc aici".