NU e Barack Obama şi nici Vladimir Putin. Cine a fost desemnat drept OMUL ANULUI 2015
Embed:
Cancelarul german, Angela Merkel, a primit titlul "Personalitatea anului". Distincţia i-a fost acordată de către revista americană "Time". Este pentru prima dată, după 29 de ani, când o femeie se învredniceşte de acest statut prestigios.
Publicaţia americană susţine că titlul i-a fost acordat pentru implicare soluţionarea crizei imigranţilor, negocierile privind creditarea Greciei, dar şi graţie atitudinii faţă de implicarea Rusiei în conflictul din estul Ucrainei.
Pe locul doi s-a clasat liderul grupării teroriste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.
Top trei a fost completat de candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump. Revista americană "Time" întocmeşte clasamentul "Personalitatea anului" din 1927.