"Nu există stereotipuri!" Permisul de conducere pentru troleibuz, tot mai atractiv pentru femei
Pasiunea pentru șoferie le face să se trezească în fiecare dimineață atunci când încă cei mai mulţi dintre locuitorii Capitalei dorm. Este vorba despre zeci de femei care conduc troleibuzele. Numărul acestora a crescut semnificativ în ultima perioadă. Datele întreprinderii de stat "Registru" arată că fiecare al patrulea deținător al permisului de conducere pentru troleibuz este femeie.
Natalia Cojocaru este șofer de troleibuz mai bine de patru ani. Ea a îndrăgit profesia în timp ce lucra taxator. Deși nu a condus până atunci o maşină, a depus actele la o școală de meserii, unde, în scurt timp, a dobândit noua profesie.
"Lucrând ca taxator, în fiecare zi, la volan este șoferul de troleibuz, care, mă uitam din fundul salonului, cât de bine îi stă și cât de atent e. Mi-a plăcut troleibuzul a fost visul meu, mă bucur că l-am putut obține", a mărturisit Natalia Cojocaru.
Meseria nu este una ușoară, iar bărbații sunt mândri de colegele lor:
"Femeile noastre se isprăvesc peste tot."
"Depun mult efort ca să devină șoferiță pe troleibuz. E foarte greu, el e electric, e cu bare, cu sârme."
Și călătorii apreciază talentul doamnelor de a conduce troleibuzul:
"Circul des, văd multe doamne la volan, dar diferență nu am observat."
"Aș dori să fie și mai multe pentru că ele sunt mai atente."
"Nu există stereotipuri, sunt contra stereotipurilor și dacă aceasta e dorința ei, îi place să conducă, nu ar trebui să existe o oarecare deosebire de gen."
La întreprinderea de stat "Registru" sunt înregistrate 124 de femei ce dețin permis de conducere de categoria "F". La Regia transport Electric din Capitală, în prezent, activează 44 de femei ce conduc troleibuze.