Nu le-a reușit afacerea! Ce au încercat să ascundă de vameşi șoferii a două autocare (FOTO)
Două tentative de trecere ilegală a mărfurilor de larg consum pe teritoriul Republicii Moldova au fost disimulate de inspectorii Postului Vamal Leușeni.
În primul caz, s-a prezentat pentru verificări șoferul unui autocar ce se deplasa din Italia în ţara noastră, fiind însoțit de alte patru persoane. Atât conducătorul auto, cât și pasagerii au menționat că nu transportă bunuri ce necesită a fi prezentate controlului. Totuși în urma controlului fizic al vehicolului au fost depistate 80 de articole vestimentare și încălțăminte de diverse branduri.
În celălalt caz, la punctul de trecere s-a prezentat un alt autocar, de pe cursa Chișinău-București-Chișinău, cu 13 pasageri la bord.
În urma verificărilor intreprinse de angajații Serviciului Vamal, în lada de sub bancheta pasagerilor de lângă șofer a fost descoperit un lot de haine de marcă. Acesta urma să fie transportat pe teritoriul Moldovei cu scopul de a fi comercializat ilegal.
Prin urmare, vameşii au reținut bunurile, supunândule examinărilor de rigoare în vederea determinării valorii lor.
Făptașii s-au ales cu procese verbale și vor fi nevoiți să plătească amenzi de 6.000 de lei.
Social