Nu mai vor şedinţe de Parlament. A doua săptămână consecutiv, deputaţii îşi iau liber vineri
Deputaţii din nou şi-au luat o zi liberă. Parlamentul a decis ca proiectele care urmau să fie discutate mâine, să fie examinate astăzi. Astfel, şedinţa de plen de vineri nu va avea loc, iar deputaţii vor reveni pe 30 mai.
Iniţiativa de a comasa agenda proiectelor de astăzi şi mâine a venit din parea liderului fracţiunii PLDM din Parlament, Valeriu Streleţ. "Având în vedere multiplele solicitări de a transfera proiectele pentru alte zile, propunem să comasam ordinea", a declarat Valeriu Streleţ.
Publika.md reaminteşte că, săptămâna trecută, deputaţii şi-au lat liber. Atunci, propunerea a venit din partea preşedintelui fracţiunii PCRM, Maria Postoico. Deputatul a declarat că, în contextul în care mai multe proiecte au fost transferate pentru alte şedinţe, nu este cazul ca parlamentarii să se întrunească mâine în şedinţă, pentru a examina doar cinci proiecte.