Nu o să-ți vină să crez! Țara în care copiii se nasc la vârsta de 1 an
Atunci când își spun vârsta, sud-coreenii spun de obicei că au două vârste: cea internațională, care se calculează din momentul în care s-au născut, și „vârsta coreeană”, care poate fi cu unul sau chiar doi ani mai mare, scrie digi24.ro.
Acest sistem de calculare a vârstei creează numeroase confuzii. Coreea de Sud este singura țară din estul Asiei care încă mai folosește acest sistem de calcularea a vârstelor, iar parlamentul vrea acum ca țara să se alinieze cu restul națiunilor.
Sistemul sud-coreean își are originile în China, acolo unde limbajul și scrierea erau folosite cu predominanță și în Coreea, influențând dezvoltarea țării.
În Coreea de Sud, oamenii își folosesc vârsta tradițională în viața de zi cu zi, însă vârsta legală este bazată pe calculele internaționale. Asta creează confuzii inclusiv la limitele legale de vârstă pentru a viziona filme.
Dacă va trece noua lege, parlamentul va adopta sistemul internațional de măsurare a vârstei, care va deveni obligatoriu în toate actele și documentele oficiale, iar guvernele și societățile legale vor fi încurajate să se adapteze.